• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Clătită la cuptor cu ciocolată și fructe proaspete

Clătită la cuptor cu ciocolată și fructe proaspete

Pasionații de clătite în toate formele lor s-ar putea să o recunoască sub numele de Dutch Baby. Așa e alintată această clătită pufoasă, coaptă în mod tradițional într-o tigaie de fontă. Unii o preferă cu topping-uri sărate, dar noi am zice ca premiera să fie dulce și splendid decorată. Apoi ai liber la experimente!

Ingrediente:

Pentru clătită:

  • 180 g unt
  • 220 ml lapte
  • 4 ouă
  • 240 g făină
  • ¼ linguriță sare de mare fină

Pentru topping:

  • 200 g ciocolată cu lapte, topită
  • 150 g mix de fructe la alegere (mere, pere, afine, mure, zmeură, caise, smochine)
  • Frunze mentă pentru servire
  • Zahăr pudră pentru servire

Mod de preparare:

Preîncălzește cuptorul la 220°C.

Pune într-un castron laptele, ouăle, făina și sarea și folosește un tel ca să amesteci până se omogenizează.

Pune untul tăiat bucăți într-o tigaie mare de fontă și pune-o la cuptor până ce untul începe să sfârâie. Fii cu ochii pe el, să nu cumva să se ardă! Scoate tigaia din cuptor și toarnă, cu multă grijă, compoziția de clătită.

Pune tigaia înapoi în cuptor și coace clătita la 220°C pentru aproximativ 20 de minute sau până ce clătita devine aurie, pufoasă și marginile se umflă frumos în pene.

În timp ce clătita se rumenește frumos la cuptor, taie fructele proaspete în forma și dimensiunea dorită. Scoate tigaia din cuptor și toarnă ciocolata topită pe clătită. Poți folosi o pungă de ornat pentru a întinde firicele de ciocolată topită după bunul plac.

Decorează totul cu fructe proaspete, frunze de mentă și zahăr pudră. Servește clătita imediat ca să obții cele mai grozave complimente.

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: