Chiar și cei care își iubesc serviciul și viața de zi cu zi așteaptă cu nerăbdare minivacanța de 1 mai. Și foarte bine fac! O mică escapadă din rutină ne ajută să fim mai productivi, mai creativi și mai fericiți. Așa zic specialiștii, și cine suntem noi să-i contrazicem? 🙂
Mai important decât atât este că zilele libere de 1 mai ne oferă oportunitatea de a petrece timp cu cei pe care îi iubim. Nici măcar nu e nevoie să plănuiești excursii costisitoare sau să stai ore întregi în mașină. De multe ori, cele mai frumoase amintiri se creează în mijlocul unor activități simple, dar care pun zâmbete pe chipurile întregii familii.
Te invităm să descoperi mai jos câteva idei de activități de 1 mai care să vă inspire și să vă încânte pe toți!
Top 8 activități de 1 Mai
Unii își reîncarcă bateriile doar atunci când sunt sub cerul liber. Alții preferă să se odihnească din plin în confortul propriei case. Indiferent din ce categorie faci parte, vei găsi cel puțin o activitate de care să te bucuri de 1 mai, alături de familia ta.
Picnic în aer liber
Cât de bine sună ideea unui picnic de 1 mai? E o activitate perfectă pentru a marca oficial începutul sezonului cald. Unde mai pui că nu necesită cine știe ce efort, iar copiii vor fi super încântați. Chemați-vă prietenii și organizați un picnic mare, într-o zonă verde și îngrijită, poate chiar în apropierea unui loc de joacă.
Nu te complica cu gătitul. Iată câteva idei culinare pentru un picnic relaxant:
- ouă fierte
- rulouri din lipie cu cremă de brânză, șuncă, verdețuri
- biluțe/batoane de mozzarella
- gofre dulci sau sărate (poți găsi aici aparate de gofre)
- cookies cu banane și ovăz
- bastonașe de fructe și legume
- mini-quiche
- baghete sau pâine proaspătă
- apă și băuturile preferate.
Transportă mâncarea într-o geantă termoizolantă pentru a-i păstra prospețimea și temperatura. Pentru ușurință în servirea și pregătirea alimentelor, îți recomandăm acest set de 4 piese pentru picnic Opinel și setul tocător Zokura pentru picnic.
Plimbare în natură
Bocancii sau pantofii sport în picioare, plecăm la plimbare! Poate că te întrebi de ce e aceasta o activitate de 1 mai și nu una obișnuită, pentru oricare altă zi. Sigur că poți să ieși la plimbare cu întreaga familie în orice moment, dar tocmai asta e problema: în mod obișnuit, nu reușim să găsim timp pentru cele mai simple activități, nu-i așa?
Cheamă-i și pe bunici și organizează o plimbare în grup cu familia extinsă. Aerul curat, mersul pe jos și socializarea e întotdeauna o combinație reușită pentru sănătate și starea de bine a tuturor.
Camping
Nu e pentru toată lumea, dar e o experiență extraordinară pentru cei care iubesc natura. Ia o pauză de la agitația orașului și a vieții de zi cu zi. Nu trebuie să plecați departe, orice destinație este potrivită atâta timp cât vă permite să faceți o drumeție, un grătar, jocuri în aer liber, și să vă relaxați în jurul focului de tabără.
Fie că te retragi în vârful muntelui, pe o plajă sălbatică sau în grădina bunicilor de la țară, ia-ți echipamentul de camping, pregătește câteva gustări delicioase și bucură-te din plin de o minivacanță grozavă în mijlocul naturii!
Grătar în curtea casei
Nu subestima plăcerea unui grătar de 1 mai în propria curte sau grădină, alături de familie și prieteni. Dacă ești fericitul posesor al unui colț de grădină sau terasă, transformă-l în destinația ta perfectă de minivacanță.
Nu trebuie să conduci mașina, nu trebuie să plătești cazare, iar mâncarea va fi cu siguranță pe gustul tău. În caz că-ți lipsește vreun instrument esențial, explorează gama de ustensile pentru grătar sau gama de grătare și accesorii!
Concurs de gătit
Sigur că activitățile în aer liber ies din discuție în cazul în care vremea e capricioasă, dar ăsta nu-i motiv de supărare. Din contră: pentru că nu mai pleci nicăieri, îți rămâne mai mult timp pentru relaxare, odihnă și activități plăcute în confortul propriei locuințe.
De la mari la cei mai mici, toată lumea se va distra de minune la un concurs culinar. Iată câteva idei:
- Faceți echipe de câte doi și întreceți-vă în creativitate: de ex., cine pune cele mai interesante topping-uri pe aluatul de pizza. Pentru mai multă siguranță în bucătărie, le poți oferi celor mici cuțite pentru copii Opinel.
- Folosiți un blender pentru a crea diverse sosuri și smoothie-uri cu ingrediente secrete pe care ceilalți jucători trebuie să le ghicească.
- Concurs de făcut cocktailuri: cu ajutorul unui aparat de acidulat apa, un set de cocktail și câteva ingrediente simple vei organiza o competiție delicioasă și răcoritoare. Nu e nevoie să folosești alcool dacă nu-ți dorești. Există o mulțime de combinații delicioase de băuturi pe bază de apă, siropuri, fructe și verdețuri. Le poți găsi în acest articol: Super-activități în familie: concurs de preparat cocktailuri.
Board Games (jocuri de societate)
Printre cele mai cool activități pentru copii de 1 mai se numără jocurile de societate. Acestea sunt recomandate cu tărie pentru familiile cu copii, pentru că îi ajută pe aceștia să-și dezvolte o mulțime de aptitudini precum capacitatea de muncă în echipă, logică, creativitate, comunicare, abilități motorii fine, abilitatea de a lua decizii. Și toate acestea se întâmplă prin joacă!
Dincolo de clasicele “Rummy” și “Nu te supăra, frate”, există un univers întreg de jocuri potrivite pentru vârste între 0 și 99 de ani (și dincolo de 99 🙂) care transformă zilele ploioase în clipe senine și amintiri pentru o viață.
Karaoke în familie
Tot în categoria “activităților de sufragerie” intră și o sesiune de karaoke fabuloasă la care participă întreaga familie. Poți găsi online o mulțime de programe și filmulețe de karaoke, chiar și cu cântece pentru copii. În timpul pauzelor de la cântat, delectați-vă cu popcorn cald, proaspăt făcut la un aparat de popcorn.
Tur al muzeelor
Sunt multe lucruri la care România excelează, însă promovarea muzeelor și expozițiilor sale nu e unul dintre ele. Fă o căutare mai amănunțită a muzeelor din orașul tău și este posibil să descoperi comori culturale despre care nici nu știai că există.
Iată câteva recomandări de muzee mai puțin cunoscute, pentru a merge împreună cu familia:
- Muzeul Vivariu din Cluj - cu o colecție interesantă de reptile, amfibieni, artropode.
- Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din București
- Muzeul Consumatorului Comunist din Timișoara, creat ca o replică a unui apartament comunist din anii ’70.
Indiferent de alegerile făcute, cel mai important este să vă bucurați de timpul petrecut împreună în această minivacanță plăcută și odihnitoare și să uitați, măcar pentru o clipă, de stresul cotidian sau de problemele de la serviciu.
Alte produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa: