• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Organizarea bucătăriei: accesorii utile și trucuri de la experți

Organizarea bucătăriei: accesorii utile și trucuri de la experți

Electrocasnice, cuțite, gadget-uri, tigăi, borcane, decorațiuni - găsești mereu ceva nou de adus în bucătărie. Și totuși, nu-ți vine niciodată să renunți la ustensilele mai vechi, de care te-ai folosit cu succes ani de zile.

Stai liniștit, acesta nu este încă un articol despre declutter și bucătării minimaliste. Nu-ți vom spune să renunți la răzătoarea cu mâner rupt, - dacă nu vrei - nici la sandwich maker-ul care nu se mai închide cum trebuie. Astăzi îți povestim cum poți să le ai pe toate, fără să te împiedici de ele. Îți arătăm cele mai tari trucuri și produse care mențin bucătăria ordonată, organizată și ușor de curățat.

👍 Ai auzit de mise en place? Este o expresie culinară franțuzească, respectată cu strictețe în restaurantele serioase, care înseamnă totul pus la locul lui. Se referă nu doar la pregătirea propriu-zisă a spațiului unde va fi servit meniul, adică alegerea feței de masă, aranjarea veselei, a tacâmurilor și paharelor, a decorațiunilor samd, ci și la organizarea precisă a vaselor și ingredientelor necesare unei rețete, înainte de a începe gătitul propriu-zis.

Organizarea bucătăriei

Cum organizezi dulapurile și blatul de bucătărie

Ordinea în bucătărie e ca sarea în bucate. S-ar putea și fără ea, dar totul e mai plăcut și mai gustos când o ai. Din fericire, există sute de produse și sisteme de organizare și depozitare, atât pentru bucătării mici, cât și pentru spații generoase:

  • suporturi pentru condimente – alege între recipiente în care să transferi condimentele tale, suporturi etajate sau cutii speciale, în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție și numărul de condimente pe care le folosești.
  • organizatoare pentru sertare – folosește sertarele la îndemână pentru tacâmuri și accesorii utilizate frecvent (tel, palete, polonice). Cele folosite mai rar sau doar ocazional (paletă de tort, lingură de înghețată, desfăcător de nuci, accesorii pentru grill) depozitează-le în spatele sertarelor sau în locurile mai puțin accesibile.
  • pozitarea pe verticală – prin rafturi supraetajate, uscătoare de vase cu mai multe niveluri și mese de servire cu multiple polițe sub blat. Ideală pentru spații restrânse.
  • suporturi de perete sau cârlige – sunt ușor de montat și te ajută să ai la îndemână prosoape de bucătărie, condimente, sau diverse ustensile de bucătărie, fără să te încurce pe blat. (exemple aici sau aici).
  • suporturi cu sistem de agățare – de montat pe ușile dulapurilor. Le poți folosi pentru coșul de gunoi, produsele de curățenie, saci de gunoi sau alte produse similare. (exemple aici, aici, sau aici).
  • suporturi pentru interiorul dulapurilor – eficientizează la maximum aceste spații folosind coșuri suspendate  sau suporturi pentru vase.
Cum organizezi frigiderul și congelatorul

Cum organizezi frigiderul și congelatorul

Ce e mai neplăcut decât un frigider gol? Un frigider aglomerat, în care nu găsești niciodată nimic.

Ți s-a întâmplat vreodată să găsești alimente expirate, uitate de timp într-un colț de frigider? Fructe sau legume mucegăite? Niște picături de lapte uscat pe raftul din mijloc? Firimituri de fursecuri (oare de la Crăciun sau de la ziua celui mic? 😲)? Câteva chiftele congelate de prea mult timp sau un CMN - caserolă cu mâncare neidentificată? 😊

În primul rând, nu uita că raftul de sus și rafturile de pe ușă sunt cele mai calde zone ale frigiderului. Temperatura scade treptat spre partea inferioară, raftul de jos fiind cel mai rece. Păstrează așadar pe ușa frigiderului conservele de casă (murături, zacuscă, adică produse bogate în ulei sau sare), apa și alte băuturi în afară de lapte. Iaurtul, brânza, ouăle și produsele tartinabile (pate, cremă de brânză, etc) și, din nou, conservele de casă stau bine pe raftul de sus. Pe raftul de jos, pune laptele și carnea. Fructele și legumele - în sertarul dedicat lor, din partea de jos a frigiderului.

👍 Truc din bucătăriile de restaurant: Folosește compartimente speciale pentru a păstra ordinea în frigider. Sortează alimentele pe categorii (de ex.: conserve, iaurturi, mezeluri feliate, dulciuri, etc) și depozitează-le în recipiente transparente, pentru a vedea cu ușurință ce ai la îndemână. Găsește aici compartimente de diferite mărimi pentru organizarea frigiderului.

👍 Super-truc: : Ambalează în vid alimentele pentru a crește durata de viață de până la 5 ori. Fructe și legume, mâncare gătită, mezeluri, lactate, sticle de vin – le videzi cu pompa Zwilling Fresh& Save și le păstrezi în caserole sau pungi reutilizabile.
Află mai multe aici!

Idei de depozitare de la experți

Unele idei sunt foarte simplu de implementat și îți aduc multă ordine atât în bucătărie, cât și din punct de vedere mental. Iată câteva trucuri recomandate nu doar de bucătari, ci și de specialiști în design interior:

1. Folosește un set în loc de cutii și caserole cumpărate individual

Pentru alimentele folosite frecvent (orez, ovăz, făină, zahăr, etc), alege o gamă cunoscută de cutii de depozitare și cumpără din prima un set întreg, de diferite mărimi. Nu doar că le poți stivui, dar design-ul uniform creează aspectul de ordine și curățenie. Caserolele POP de la OXO sunt o alegere excelentă și sunt disponibile în diferite forme și mărimi.

2. Folosește etichete

Scrie pe ele nu doar numele alimentului, ci și data de expirare de pe ambalaj. Nu e cazul să te panichezi dacă se întâmplă să depășești termenul de expirare al, să zicem, boabelor de fasole uscată. Conform USDA (United States Department of Agriculture), cu excepția formulei de lapte pentru bebeluși, datele de expirare de pe alimentele uscate nu sunt chiar literă de lege. Conserve, paste făinoase, leguminoase (linte, fasole uscată, năut), zahăr și îndulcitori – sunt alimente care pot rezista chiar și ani de zile, atâta timp cât ambalajele sau cutiile de depozitare nu sunt deteriorate, ruginite, umflate. În cazul alimentelor care pot râncezi, precum ulei sau făină, folosește-ți simțurile. Dacă arată și miros bine, ar trebui să fie în regulă.

3. Privește și dincolo de bucătărie

Dacă ai o bucătărie mică, nu e obligatoriu să înghesui în ea toate alimentele și articolele de bucătărie. Poate ai o zonă de dining, un hol mai larg sau pur și simplu un perete neutilizat. Investește într-o bibliotecă de sus până jos sau doar câteva rafturi suspendate, cumpără un set de coșuri asortate și folosește acest spațiu ca pe o cămară, pentru a depozita conserve, condimente, ambalaje nedesfăcute. Este simplu de făcut, este util, organizat și plăcut estetic.

4. Ascunde-ți electrocasnicele

E dificil (și chiar absurd !) să ascunzi un mixer KitchenAid în dulapurile de bucătărie, dar poți face asta cu aparatele mici. Sandwich maker, mini-chopper-ul, storcătorul – pune-le într-un dulap la care ai acces ușor și păstrează astfel blatul de bucătărie aerisit și ușor de curățat.

5. Sertare în locul dulapului clasic de bucătărie

Pentru a avea acces facil în toate colțurile dulapurilor de bucătărie, este ideal să ai sertare complet culisante, nu doar pentru tacâmuri, ci pentru toate vasele și articolele de gătit. Dacă nu ai această opțiune acum, alege the next best thing: un organizator cu șină montat în dulap.

Pentru mai multă inspirație, te invităm să descoperi AICI sute de produse pentru depozitare și organizare.

Alte produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: