• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Pere în vin cu îngheţată de fistic

Pere în vin cu îngheţată de fistic

Perele sunt gustoase, indiferent de forma pe care o iau: proaspete, de gem sau, în cazul de faţă, de desert fistichiu, dar simplu de preparat. Îl recomandăm la ceas de seară, servit într-o companie plăcută. Felicitări şi mulţumim pentru reţetă, Eusebio Ungureanu!

Ingrediente (2 porţii):

- 4 pere mici, tari (sau 2 mari)
- 1 sticlă de vin roşu dulce sau demidulce
- 1 rulou de scorţişoară
- 4 cuişoare
- 4-5 boabe de piper
- Coaja de la un lime
- 1 lingură de miere
- îngheţată de fistic
- Biscuiţi
- 4-5 boabe de cacao (opţional)

Mod de preparare:

Pasul 1: Se curăţă perele de coajă, fără a se înlătura codiţa.

Pasul 2: Într-o cratiţă se pune la fiert, la foc mediu, vinul, cu scorţişoara, cuişoarele, piperul, coaja de lime şi boabele de cacao. Se adaugă perele şi se fierb înnăbuşit, sub capac, la foc mic, timp de aproximativ 30 de minute.

Pasul 3: După ce perele au fiert, se scot şi se lasă să se răcească. Sosul se fierbe în continuare, până scade şi devine mai gros. 

Pasul 4: După ce siropul este gata, perele se servesc pe un pat de biscuiţi pisaţi, cu îngheţată de fistic şi cu siropul de vin roşu.

Pofta mare!

 

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: