• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Praline cu ganache de pălincă

Praline cu ganache de pălincă

În cazul reţetei de praline propusă de prietenul nostru, Chef Daniel Wendorf, consumul de pălincă este greu să devină “excesiv”. Fie că ai decis să le dăruieşti, fie să le serveşti musafirilor veniţi în vizită la tine (dacă nu le mănânci pe toate în ascuns), bomboanele de ciocolată pot deveni dulcele preferat, cel mai uşor de preparat.

Ingrediente pentru 15 praline:

Pentru ganache cu prune şi pălincă

  • 133ml lapte (UHT 3,5%)
  • 116g ciocolată neagră (61%)
  • 25ml pălincă
  • 120g prune deshidratate

Pentru forma finală:

  • 200g ciocolată neagră

Cum se face:

Ganache cu prune şi pălincă

Pasul 1: Mărunţeşti ciocolata şi o pui într-un bol încăpător, iar prunele le tai în bucăţele mici.

Pasul 2: Într-o cratiţă laşi laptele să dea în clocot şi îl torni peste ciocolată, apoi amesteci uşor, până se dizolvă.

Pasul 3: Adaugi în bol bucăţelele de prune şi cantitatea de pălincă, şi amesteci bine ingredientele.

Pasul 4: Umpli o formă de silicon (cu inimioare, cuburi etc., după preferinţă) cu toată compoziţia obţinută şi o laşi la frigider cel puţin o oră, sau până se rigidizează.

Forma finală

Pasul 1: Topeşti ciocolata într-o cratiţă care permite topirea la bain-marie (poţi folosi oala specială pentru lapte).

Pasul 2: Scoţi ganache-ul din spaţiile formei de silicon şi scufunzi fiecare bucăţică în cratiţa cu ciocolată.

Pasul 3: Le pescuieşti imediat cu o furculiţă, le aşezi pe o tavă pe care ai întins hârtie de copt şi apoi aşezi tava la frigider, unde o laşi până se întăreşte ciocolata.

 

 Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: