• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Pumpkin Spice – mirodenia nr. 1 a toamnei

Pumpkin Spice – mirodenia nr. 1 a toamnei

Nu mai e nici toamna ce-a fost… Perele, prunele și strugurii nu mai sunt “vestitorii toamnei”, cum scriam demult prin compuneri și dictări. Pentru copiii urbani de azi, sunt doar niște fructe cu forme perfecte și gusturi uniformizate, prezente încă de prin iulie pe rafturile de supermarket. Și fiindcă nu putem muta livezile bunicilor la bloc, ne-am gândit să împrumutăm o altă soluție ca să punem toamna pe harta senzorială a copiilor noștri: PUMPKIN SPICE, condimentul nr. 1 al toamnei.

Pumpkin Spice, tradus mot à mot “mirodenie pentru dovleac”, nu este un simplu condiment, ci un amestec de condimente în proporții variabile:

  • scorțișoară
  • cuișoare
  • ghimbir
  • ienibahar
  • nucșoară.

Dovleacul din denumire are azi un rol mai mult onorific, deși istoria îi oferă un rol esențial în crearea acestei rețete. Se spune că primii coloniști americani obișnuiau să prepare, încă din 1620, deserturi și compoturi cu dovleac și condimente precum scorțișoara, cuișoarele și nucșoara. De multe ori scoteau miezul dintr-un dovleac mare și umpleau carcasa cu lapte, miere și mirodenii, apoi găteau totul în cenușă fierbinte.

După vreo 300 de ani – timp în care apetența pentru cuplul dovleac-mirodenii a intrat în ADN-ul locuitorilor “Lumii Noi” - a apărut negru pe alb, în ziarul Washington Post, termenul de “pumpkin spice cake” – o rețetă de chec dens care conținea toate cele 5 mirodenii, dar și bucățele de dovleac. Și uite-așa, în doar câțiva ani, în magazinele specializate au început să apară borcănașele cu “pumpkin pie spice” (mirodenie pentru plăcintă cu dovleac), care în scurt timp a preluat forma scurtă de “pumpkin spice”.

Obsesia americanilor pentru „pumpkin spice” a luat avânt abia pe la sfârșitul anilor ’90, când o companie producătoare de lumânări a lansat o lumânare parfumată cu acest mix de arome. La puțin timp după, în lanțurile de cafenele a apărut cafeaua Pumpkin Spice și, ulterior, faimosul Pumpkin Spice Latte al celui mai celebru lanț american de cafenele. Așa a ajuns Pumpkin Spice condimentul nr. 1 al toamnei în toată America de Nord și, încet-încet, și peste ocean.

Dacă ți-am stârnit poftele și curiozitatea, hai să-ți povestim cât este de ușor să-ți prepari singur, acasă, Pumpkin Spice. În primul rând, e obligatoriu ca mirodeniile să fie răzuite în casă și nu cumpărate gata măcinate, la plic. Cine vrea să trișeze cu plicuri se păcălește mai întâi pe el, fiindcă va obține o aromă fadă și diferită. Așadar dă o fugă într-o băcănie sau într-un magazin specializat în condimente.

1. Răzuiește și macină mirodeniile. Proporțiile ideale de mirodenii în formă pulbere variază de la rețetă la rețetă, dar noi îți prezentăm una dintre versiunile clasice:

  • 3 linguri scorțișoară
  • 2 lingurițe ghimbir
  • 1 linguriță nucșoară
  • 1 linguriță ienibahar
  • ½ linguriță cuișoare

Încearcă să răzuiești doar atât cât folosești la amestescul de Pumpkin Spice și lasă restul mirodenilor în formă întreagă pentru a-și păstra aroma intensă timp îndelungat.

2. Amestecă mirodeniile foarte bine și pune-le într-un recipient etanș. Le poți păstra la temperatura camerei până la 6 luni, adică până când se termină sezonul toamnă-iarnă. Probabil că nici nu vor rezsita atât la câte delicii poți parfuma cu ele.

3. Delicii??? A zis cineva delicii? Pumpkin Spice se potrivește de mi-nu-ne nu doar în plăcinta cu dovleac, ci și în deserturile cu mere, în checuri și brioșe, în fursecuri și brownies, ba chiar și în frișcă și în prăjiturile cu brânză. Tiramisu, clătite americane, terci de ovăz, cafele și ciocolată caldă, iaurt și ricotta – toate vor împrumuta din “căldura” fabulosului Pumpkin Spice și se vor transforma în minunății dulci de toamnă, deserturi și gustări cu parfum incredibil.

4. Deși fac furori prin deserturi, niciunul dintre aceste condimente nu este dulce prin natura sa, deci poți folosi Pumpkin Spice - cu moderație - și la preparate sărate. Presară puțin peste o tavă cu rădăcinoase la cuptor sau folosește-l în supe creme de dovleac și de legume. Și dacă nu sună prea îndrăzneț pentru gusturile tale, încearcă niște popcorn amestecat cu puțin unt și Pumpkin Spice. Nu știi niciodată unde vei găsi rețeta visurilor tale.

Produse recomandate:

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

valuePrice lei

Alte articole care te-ar putea interesa: