Dacă de multe ori le folosim ca o garnitură sau mai ales în salată , există variante prin care putem face roșia preparat principal. Această rețetă de roșii umplute cu risotto reprezintă o gustare sănătoasă sau un aperitiv ușor, numai bun pentru deschis apetitul. Se pregătește fără dificultate, iar combinația de orez și condimente te va umple de energie.
Ingrediente pentru 4 porții:
- 4 roșii mari
- 50 gr de caise uscate
- 2-3 fire de busuioc
- 2 cepe mici
- 5-6 linguri ulei de măsline
- 150 gr orez de risotto
- 500 ml supă de pui
- 50 gr semințe de pin prăjite
- 50 gr de parmezan ras
- 50 gr unt
- piper Cayenne
- sare de mare
- piper negru proaspăt măcinat
- zahăr brun
Mod de preparare:
Pas 1: Spală roșiile. Taie partea superioară a fiecărei roșii ca un capac. Scobește cu grijă interiorul roșiilor cu o lingură.
Pas 2: Toacă fin caisele uscate și frunzele de busuioc.
Pas 3: Curăţă ceapa, toac-o fin și căleşte-o în 2 linguri de ulei de măsline. Adaugă orezul și călește-le împreună până când orezul devine translucid.
Pas 4: Toarnă peste ceapă și orez 1/3 din supa de pui și fierbe la foc mediu până când orezul a absorbit tot lichidul, amestecând ocazional. Adaugă restul de supă rămas, câte puțin de fiecare dată așteptând să se fie absorbit de orez.
Pas 5: După aproximativ 18 minute, când orezul este aproape gătit, adaugă caisele, semințele de pin prăjite și busuiocul tocat. Amestecă uşor sa se încorporeze.
Pas 6: Adaugă parmezanul și untul. Condimentează cu sare și piper de Cayenne.
Pas 7: Preîncălzeşte cuptorul la 200°C.
Pas 8: Umple roșiile cu risotto și acoperă-le cu capacele lor. Pune fiecare roșie umplută într-un mini cocotte turnând deasupra uleiul de măsline rămas. Deasupra se condimentează cu sare, piper și zahăr brun. Așază vasele cocotte pe o tavă de copt și coaceți la cuptor timp de aproximativ 20-25 de minute.
Produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa: